Circa 50 de fani ai dinamoviștilor au luat cu asalt ieri stadionul „Florea Dumitrache”, acolo unde elevii lui Țălnar au efectuat recuperarea după meciul cu Oțelul. Ultrașii aveau de gând chiar să pună la cale o mică serbare câmpenească, însă, la rugămințile staff-ului, s-au limitat doar la cântece.
Cinci kilograme de carne. Câteva sute de mici. Mult vin și alte câteva zeci de cutii de bere. Toate aceste produse erau pe lista fanilor lui Dinamo, care au dorit să sărbătorească într-un mod inedit victoria de la Galați. Locul ales de ultrași pentru a organiza grătarul: peluza stadionului „Florea Dumitrache”. Oficialii și membrii staffului tehnic i-au rugat însă pe fani să renunțe la festivitate, pentru a nu denatura ședința de pregătire a dinamoviștilor. Iar suporterii au fost în cele din urmă de acord. Cei 30-40 de suporteri au continuat totuși scandările personalizate pentru jucători. Și pentru membrii staff-ului tehnic, prelungind bucuria victoriei din meciul cu Steaua.
„Steaua, după meci / Să vedem pe unde pleci” După aceia i-au cântat „La mulți ani” lui Ousmane N’Doye, în engleză, dar și în română. Apoi au scandat cântecele anti-Steaua, care au continuat după antrenament și pe terenul alăturat, unde se desfășura meciul de juniori Dinamo – Steaua, al copiilor născuți în 1998. Ultrașii au avut aceeași abordare și la această partidă, tachinându-i pe micuții fotbaliști ai Stelei la fiecare acțiune ofensivă a lor. „Steaua, după meci / Să vedem pe unde pleci”.
Și pentru că atmosfera destinsă la maximum le-a convenit jucătorilor, acțiunea se va permanetiza. Și fiecare succes alb-roșu va fi sărbătorit în mod identic, la primul antrenament al săptămânii respective. „Pentru că atunci este refacerea, iar noi nu vrem să disturbăm antrenamentele”, au spus fanii.
N’Doye vrea tricouri pentru fanii săi Ousmane N’Doye a captat din nou atenția asistenței prin stilul vestimentar adoptat. De aceea, mijlocașul a fost de departe cel mai fotografiat dinamovist de către fani înaintea antrenamentului. Apoi senegalezul a comandat, cu ajutorul directorului sportiv Constantin Dănilescu, mai multe tricouri cu Dinamo, pentru a fi trimise prietenilor din Senegal sau New York, dar și mai multe perechi de ghete de joc pentru el.
Ce au strigat suporterii?
â–º”Dolha – Stallone”
â–º”Claudiu, Claudiu o dă numai la viclu”
â–º”Cristiano Ronaldo – Pulhac”
â–º”Torje – De Vito”
â–º”Rus, Rus ia-i pe toți pe sus!”
â–º”Molinero – campeon”
â–º”Daminuță, modelul”
â–º”Festival, festival,
â–º”Ganezul” dă recital” (n.r.- Ionel Ganea, antrenorul secund)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER